Semnificatii ale notiunii de lumina in Noul Testament

 Semnificatii ale notiunii de "Lumina" in Noul Testament

Simbolismul si universalismul luminii

Lumea si lumina vin la existenta deodata, intrucat universul apare si se organizeaza in lumina. Structurile lumii, la chemarea lui Dumnezeu, isi iau rand pe rand locul in univers, conform planului creatiei, expus in cartea Facerii. Lumina initiala, dupa conceptia crestina, este un reflex al energiilor divine necreate, un semn al prezentei si al plinatatii harului divin creator. "Diferenta intre lumina primei zile si cea a zilei a IV-a, zice Sfantul Vasile cel Mare, este aceasta : prima era esenta insasi a luminii a doua era purtata de corpurile astrale. Dar altceva este lumina si altceva luminatorii; pe acestia Creatorul ii umple de lumina si-i suspenda in vecinatatea lumii". Ca element primordial in creatie, lumina este cea dintai care s-a invrednicit de lauda Creatorului Insusi, dupa cum se spune in Sfanta Scriptura : "Si a vazut Dumnezeu ca lumina este frumoasa foarte" (cf. Facere I, 4).

Intotdeauna s-a vorbit despre ea cu o deosebita frumusete si mai toate popoarele au zeificat-o. Cultul zeilor-soare este esential in viata popoarelor antice orientale si mai cu seama in religiile de mistere. Zeul egiptean Ra, semiticul Bel, iranianul Ahura-Mazda , olimpianul Zeus, zeita Isis, Cibele si zeul Mithra sau dacicul Zamolxe - sunt doar zeitatile principale din panteonul al bogat cultului solar antic. Platon socoteste binele suprem a fi lumina iar in textele gnostice ea simbolizeaza sferele cosmice superioare, unde trebuie sa ajunga sufletul purificat si initiat". Lumina este cea mai subtila dintre substante si se uneste atat de intim cu celelalte elemente ale lumii incat prezenta ei este evidenta pretutindeni. Mireasma placuta a florilor si coloritul lor nesfarsit, aroma fructelor si dulceata lor sunt rezultate ale intalnirii dintre lumina si celelalte elemente terestre. Pentru lumea fizica, lumina este conditia vietii, asa cum marturiseste inconjurat fireaoare; in literatura religioasa, simbolismul luminii formeaza unul din capitolele mari si tratat in inegalabila frumusete.

Lumina in Noul Testament

Nascut la rascruce de veacuri, Noul Testament este un raspuns la intreaga cautare a adevarului din acel veac crucial si din toate veacurile. In Noul Testament se marturisea o noua credinta, se descoperea adevarul si lumina cea adevarata unei lumi care le pierduse si le cauta, si pentru ca aceasta noua si dumnezeiasca invatatura sa fie inteleasa, trebuia folosit acelasi mod de exprimare pe care-l avea in uz gandirea vremii respective ; astfel, acceptandu-se mai intai forma, avea sa fie cuprins deodata si continutul cel nou, Mantuitorul Insusi venise imbracat, "in chipul omului celui vechi" pentru ca sa-l faca "faptura noua" (II Cor. V, 17); venise intru asemanarea trupului mortii si "in chip de rob" (Filip. II, 7) pentru a ne scoate din robia mortii. Sfantul Apostol Pavel exprima cuprinzator atitudinea propovaduitorilor Evangheliei lui Iisus Hristos fata de problemele si mentalitatea vremii, spunand : "Tuturor toate M-am facut ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii" (I Cor. IX, 22). Marea noutate, "singurul lucru nou sub soare" - cum va spune Sfantul Ioan Damaschinul - va fi aceea ca Adevarul, Viata, Lumina, nu vor mai fi notiuni abstracte, idei sau umbre ale realitatii (dupa conceptul platonic), ci, precum spune Sfantul Ioan Evanghelistul, Noul Testament va fi o marturie despre "ceea ce era de la inceput, ceea ce a fost auzit, privit si cu mainile noastre pipait, despre Cuvantul vietii Cel Intrupat " (cf. I Ioan I, 1).

Adevarul luase trup, se facuse viata; crestinul se impartasea de sangele Adevarului (Ioan VI, 55) si de lumina Vietii (Ioan I, 9). Deosebirea este fundamentala, este ontologica ; cerul se mutase pe pamant iar pamantenii se facusera fii ai lui Dumnezeu si isi aveau casa lor in ceruri (Ioan XIV, 2). De aceasta mutatie trebuie sa tinem seama la analizarea unor expresii referitoare la lumina in Noul Testament. Aici, ideea centrala a teologiei luminii este aceea ca "Dumnezeu este lumina" (I Ioan I, 5) si, din iubire pentru om, trimite in lume pe Fiul, Care este "chipul fiintei Sale" si "stralucirea slavei" (cf. Evr. I, 3) spre a fi "lumina Jumii" (Ioan VIII, 12) si sa faca partasi la marirea Tatalui pe cei care, prin Sfintele Taine, se fac fiii luminii si ai harului (cf. Efes. V, 8). In Noul Testament cuvintele care exprima lumina, stralucire, slava, claritate etc..., sunt foarte des intalnite si cuprind diferite aspecte ale actiunii de curatire, iluminare si indumnezeire a crestinului prin lucrarea harului mantuitor. In scrierile Sfantului Ioan Evanghelistul, gasim formulari directe referitoare la Dumnezeu ca lumina sau la Iisus Hristos ca lumina a lumii (I Ioan I, 5; Ioan VIII, 12). Teologii crestini vorbind despre lumina au vazut in ea intotdeauna un atribut ale dumnezeirii, alaturi de Adevar, Iubire, Cunostinta ori intelepciune - atribute ale dumnezeirii in Sine sau in raport cu lumea. Cu toate acestea ei au subliniat, de cate ori au avut prilejul, asa cum se vede in scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, ca fiinta lui Dumnezeu ramane pentru om absolut transcendenta si necunoscuta, desi aceasta cunoastere a Lui ramane o tinta permanenta a sufletului crestinului (II Cor. III, 17-18).

"Dumnezeu este lumina" si "Parintele Luminii" (I Ioan I, 5 ; Iacov I, 16-17). - Cele mai dese referiri la lumina, sub toate aspectele ei, si expresia cea mai directa ce caracterizeaza pe Dumnezeu ca lumina, le gasim la Sfantul Evanghelist Ioan, care, la randul sau, le-a auzit de la Mantuitorul insusi : "Si aceasta este solia pe care am auzit-o de la El si v-o vestim : ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El" (Ioan I, 5). Expresia "Dumnezeu este lumina" nu defineste insa natura lui Dumnezeu, ci, impreuna cu alte caracterizari ale aceluiasi Evanghelist: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan IV, 8, 16) si "Duh este Dumnezeu" (Ioan IV, 24), arata ce inseamna Dumnezeu pentru om. Prin aceasta numire a lui Dumnezeu, se descrie "desavarsirea Lui, omniprezenta si stralucirea, slava si fericirea dintru El si mai ales puritatea sau sfintenia Lui absoluta". Sfantul Apostol Iacov vorbind despre Dumnezeu ca izvor a tot binele si ca Cel ce este Adevarul absolut si neschimbat, Il numeste "Parinte al luminilor" (Iacov I, 16-17). Dumnezeu este lumina pentru crestin nu numai datorita sfinteniei, intelepciunii, bunatatii si iubirii Sale, ci si pentru ca El este creatorul luminii, atat al celei fizice (Fac. I, 14) cat si al luminii spirituale, adica al ratiunii sau al mintii omenesti, in baza careia primul om si dupa el toti ceilalti cunosc ratiunea existentei lucrurilor si a lumii inconjuratoare. Intelepciunea sau lumina divina se va reflecta si in omul facut dupa chipul lui Dumnezeu, aceasta constituind nota caracteristica a creaturii umane in raport cu restul creatiei vazute.